31 mai 2009
“E dimineata…soarele iti atinge usor obrazul dar nu poti iesi pentru a-i zambi…pasarelele canta sub fereastra ta dar nu le poti vorbi…ai pasit intr-o noua zi si ai senzatia ca retraiesti acelasi cosmar…
“E dimineata…soarele iti atinge usor obrazul dar nu poti iesi pentru a-i zambi…pasarelele canta sub fereastra ta dar nu le poti vorbi…ai pasit intr-o noua zi si ai senzatia ca retraiesti acelasi cosmar…
Iti servesti micul dejun, te imbraci si pleci…cate chipuri sunt pe strada…si cate povesti stau ascunse in spatele lor…cate vise, sperante, iluzii…treci ca o umbra printre ele…nimeni nu stie ce se ascunde in spatele chipului tau…
Gandurile te poarta spre trecut, spre copilarie…spre cea mai frumoasa si mai fericita copilarie…ti-o amintesti cu bucurie pe bunica, cea care te-a crescut si care si-ar da viata pentru tine, pe bunicul care te aducea zilnic de la scoala pe bicicleta lui, pe mama care iti spunea cate o poveste in fiecare seara si pe unchiul care te impingea spre toti bradutii din parc si care iti e ca un frate…
Apropiindu-ne de adolescenta, parca cu fiecare zi care trece, fericirea se risipeste ca un parfum…putin cate putin, strop cu strop. In 2001 mama a fost nevoita sa plece din tara pentru a munci si pentru a-mi oferi o viata mai buna. Nu dupa mult timp insa m-am lovit de cruda realitate…astfel au inceput sa imi apara problemele de sanatate…parca toata fericirea din lume si speranta ar fi disparut…
Intervalul de timp 2001-2005 a fost un cosmar pentru mine. Viata mea se scurgea astfel: o saptamana acasa, doua la spital, apoi iar una acasa, doua la spital…mi s-au pus tot felul de diagnosticuri, de la dezinterie la rectocolita ulcero-hemoragica. Insa familia, colegii si prietenii mi-au fost mereu alaturi, m-au sprijinit si m-au ajutat…
In 2005 eram foarte aproape de punctul de a ma alatura cetei ingerilor…dar probabil Dumnezeu a considerat ca era prea repede…tot ce imi amintesc legat de acea perioada este faptul ca aratam ca un mort viu: eram alba ca varul, extrem de slaba (slabisem 10 kg in doar o saptamana), iar analizele de sange erau sub orice critica: hemoglobina 6, Ca, Fe si Mg sub 5…
M-am internat la Institutul Clinic Fundeni la sectia Gastroenterologie. Medicii erau uimiti de faptul ca inca mai traiam…Au urmat o serie de analize si investigatii foarte neplacute pentru un om bolnav, fara putere…endoscopii, rectoscopii, colonoscopii, irigografii, tomograf si RMN… si analize de sange din doua in doua zile…Mama venise atunci in tara pentru a fi alaturi de mine. Era pregatita pentru ce e mai rau. Imi cumparase tratament perfuzabil in valoare de 10 milioane lei vechi…nu puteam manca, nu puteam bea…aveam perfuzii la ambele maini non-stop.
Familia suferea enorm. Imi parea nespus de rau pentru toata suferinta ce le-o provocam. La Fundeni am fost diagnosticata cu boala Crohn. Este o boala cronica, se crede ca ar avea substrat genetic, ce apare cand sistemul imunitar pierde toleranta pentru flora intestinala saprofita din colonul pacientului, ducand la instalarea unui raspuns inflamator anormal. Consecinta acestui atac al sistemului imunitar este aparitia ulceratiilor la nivelul intestinului terminal si colonului. Boala evolueaza imprevzibil, de cele mai multe ori catre agravare, de-a lungul vietii pacientului. Am primit tratament medicamentos (Imuran, Salazopirina, Prednison) si regim alimentar destul de sever: fara fructe sau legume crude, fara sare, totul fiert. Ajunsesem intr-un punct in care imi cadea foarte mult parul, nu dormeam noptile, aveam dureri abdominale ingrozitoare si dureri articulare la fel…efectiv simteam ca mi se sfarama toate oasele…
In 2006 imi aparusera complicatii ale bolii: o stenoza (ingustare) a colonului, la nivelul unghiului hepatic si doua pyoderma gangrenosum (ulceratii deschise, dureroase, localizate la nivelul pielii). Medicul meu se gandise sa ma opereze de stenoza. Nu am fost de acord deoarece intalnisem cazuri in care pacientilor li se extirpase portiunea de colon afectata si boala reaparuse pe portiunea sanatoasa a colonului. Am avut insa norocul de a intalni un inger care m-a ajutat foarte mult. Asa am aflat de un nou tratament pentru boala mea: Remicade. Substanta activa din acesta, infliximabul, este un anticorp monoclonal uman-murin.La inceput, mi s-a spus ca ar trebui sa platesc acest Remicade. Eu aveam nevoie de 3 flacoane iar un flacon costa 3000 euro. M-a ajutat insa Dumnezeu si nu a mai fost necesar sa platesc. Oricum nu aveam atatia bani. Pana in prezent mergeam la Fundeni din doua in doua luni pentru a primi acest tratament. Ma simteam bine in urma efectuarii lui..nu mai aveam nici dureri articulare, nici hemoragie.Incepusem sa imi reiau viata putin cate putin…credeam ca acest Remicade este o minune si ma va vindeca definitiv…din pacate nu a fost asa. Se pare ca nici acesta nu mai este eficient…Acum mi s-a oprit viata in loc iar…si eu m-am oprit o data cu ea…
Urmatoarea mutare pe care ar trebui sa o fac in acest sah pe care il joc cu boala ar fi, din cate am inteles, un transplant de celule stem. Pentru boala mea, acesta se face in SUA, Spania, Italia si Israel. Eu am posibilitatea de a merge in Israel dar exista un impediment foarte mare: banii. Un astfel de transplant depaseste suma de 100.000 euro. Este o suma fabuloasa pe care eu si familia mea nu o putem strange nici in 10 vieti…
Imi doresc atat de mult sa dispara norii de pe cerul meu si sa reapara Soarele…vreau atat de mult sa ma fac bine…am atatea lucruri de facut in acesta viata si pe care nu le pot face…sunt legata de maini si de picioare…Mi-ar fi placut atat de mult sa pot alerga prin parc, sa ies cu colegii, sa pot petrece un Craciun sau un Paste in care sa fiu sanatoasa…bucurie mai mare pentru familia mea nu ar exista. Incepusem facultatea de medicina insa boala nu mi-a dat voie sa o termin…a trebuit sa imi intrerup studiile…ce minunat trebuie sa fie sa fii sanatos…
O alta zi din viata mea a trecut…viata poate ca nu e intotdeauna asa cum am visat-o dar trebuie sa avem curaj si vointa, sa luptam pentru a invinge si…cand ne vine sa plangem, sa ne amintim de clipele in care zambeam…cand simtim ca viata nu mai are nici un rost, sa ne gandim la cei care mai au doar o zi de trait iar cand simtim ca vrem sa murim, sa ne gandim ca altii ar da orice ca sa traiasca…eu sunt Diana…o fata de 20 de ani care lupta cu boala si cu viata…acesta este un capitol trist, neincheiat, din viata mea…sper sa ii gasesc un happy end…”
16 septembrie 2009
E noapte...e miezul noptii...te trezesti si realizezi ca nu e un cosmar...e cruda realitate...esti inconjurat de ambulante si politie...soseaua e ca un pom de craciun: rosie, cu cioburi multe...nu conteza ce simti tu, nu conteaza daca esti ranit sau nu. Oamenii din trafic se opresc si vin sa te ajute...cel mai mult conteaza dak cei de langa tine sunt teferi si mai ales dak sunt in viata...Poate in acel moment realizezi cu adevarat cat de mult tii la ei dar nu ai apucat sa le spui niciodata...In acel moment poti fi la granita dintre doua lumi...si nu depinde de tine daca ramai sau pleci...Totul se intampla intr-o fractiune de secunda...pur si simplu inchizi ochii sperand ca vei evita impactul si simti ca nu poti face nimic...cosmarul e real...
E noapte...e miezul noptii...te trezesti si realizezi ca nu e un cosmar...e cruda realitate...esti inconjurat de ambulante si politie...soseaua e ca un pom de craciun: rosie, cu cioburi multe...nu conteza ce simti tu, nu conteaza daca esti ranit sau nu. Oamenii din trafic se opresc si vin sa te ajute...cel mai mult conteaza dak cei de langa tine sunt teferi si mai ales dak sunt in viata...Poate in acel moment realizezi cu adevarat cat de mult tii la ei dar nu ai apucat sa le spui niciodata...In acel moment poti fi la granita dintre doua lumi...si nu depinde de tine daca ramai sau pleci...Totul se intampla intr-o fractiune de secunda...pur si simplu inchizi ochii sperand ca vei evita impactul si simti ca nu poti face nimic...cosmarul e real...
Ieri au cazut primii fulgi...prima zapada in adevaratul sens al cuvantului. Va dati seama ca mi-am petrecut ziua uitandu-ma pe geam la zapada care se asterne, la fulgii care cad, la copiii care se joaca...Totul este atat de alb si de minunat! E ca si cum toti ingerii si-ar scutura simultan aripile iar fulgii care cad impreuna cu suflari de argint s-ar transforma in nea...
Ieri, pentru prima oara, dupa 7 luni de stat in casa, am iesit 5 minute in zapada. A fost ceva de vis pentru mine! Dar imi era oarecum teama...poate nu credeti cand va spun dar pe bune, de 7 luni eu nu am iesit din macar pana in fata blocului. Motivul? Boala mea, care ma tine legata de casa efectiv...
Sper ca voi, cei care iesiti zilnic la piata, la apa, la serviciu, sa va bucurati de fiecare clipa pe care o petreceti afara si sa pretuiti fiecare fulgisor de nea.
Cine a spus vorba ca istoria se repeta, mare om a fost...tineti minte ce am patit in august 2005 nu? Din pacate, am fost nevoita sa trec din nou prin acele momente ingrozitoare...si cat de mult mi-am dorit sa nu mai trec prin asa ceva...insa nu noi hotaram...Din martie 2009 boala mea era activa...pana in decembrie 2009 am avut hemoragie continuu. Astfel am ajuns la spital la Fundeni. Odata ajunsa acolo, medicii m-au pus instantaneu pe perfuzii. Fiindca se apropiau sarbatorile de iarna (m-am internat cu 3 zile inainte de Craciun) medicul meu curant a intrat in vacanta iar eu am ramas pe mana medicilor de garda. Va dati seama ca de Craciun eram in spital. A fost primul Craciun pe care l-am petrecut departe de casa si de bunici, de sarmalute si de bradutul impodobit. Important a fost faptul ca in tot acest timp mami a fost alaturi de mine, in spital. La inceput ne-a fost foarte greu, am plans amandoua, cazusem in depresie. Plangeam aproape zilnic, si datorita locului in care ne aflam, si datorita perioadei, si datorita situatiei in care ne aflam. Nu mancam nimic, nu beam deloc, aveam hemoglobina 6 (cand minim e 11), proteine scazute...nici pofta de viata nu mai aveam. Timp de o saptamana am avut perfuzii non-stop, la ambele maini: ba sange, ba Kabiven plus tratamente diferite. Chinul cel mare pentru mine nu era faptul ca stateam non-stop cu perfuzii, ci ca trebuia sa mi se schimbe branula zilnic caci mi se infunda si mi se umflau mainile. Iar eu nu am vene absolut deloc. Si ma intepau pana imi gaseau o vena...acum am toate venele sclerozate de la atata intepat. In afara de asta, m-au pus la regim fara sare...iar mancarea de spital e atat de buna, de nu am cuvinte: altceva nu se da decat orez fiert, carne fiarta, zeama chioara si macaroane ( fierte si atat). Intregul meniu fara sare, normal.
Desi nu am crezut, si Revelionul l-am petrecut tot in spital...Sper sa fi fost primul si ultimul Revelion petrecut intr-un spital. Spitalul - gol. Eu, mami si inca 2 bolnavi pe tot etajul. Plus asistenta si o infirmiera. Credeam ca in noaptea de Revelion primesc si bolnavii mancare mai "speciala" dar m-am inselat...atat va pot spune ca nu am mancat sarmalute sau friptura, ci paine cu iaurt. Si asa, in noaptea de Rev am ciocnit un pahar de suc cu mami, am numarat bani, am citit o carte si ne-am uitat pe fereastra la artificii. Cat cuprindeam cu privirea, de la dreapta la stanga si inapoi, numai jocuri de lumina si culoare. Cred ca acest joc a durat vreo ora. Insa a fost un spectacol fantastic! Nu mai stiam in care parte sa privim. Am stat treze pana pe la ora 01 apoi ne-am culcat. Cam asa a avut loc un Revelion intr-un spital, doar eu si mami. E cam aiurea sa stai de sarbatori in spital, te plictisesti ingrozitor...Daca eu, ca bolnav, m-am plictisit rau de tot, nu vreau sa imi imaginez ce a simtit mami, care vorba aceea - e om sanatos.
Timpul a trecut pana la urma destul de repede. Desi mi-a fost foarte greu initial, am reinceput sa ma obisnuiesc cu spitalele. Pot spune ca au devenit ca o casa pentru mine. In tot acest timp am primit zilnic telefoane de la familie, prieteni sau cunostiinte. Atunci am simtit cu adevarat ca exista oameni pe lumea asta carora le pasa de soarta celorlalti. E minunat sa vezi ca nu mai esti vazut ca o umbra, ca nu mai esti persoana aceea "invizibila" de care prietenii uita. Clipele petrecute in spital m-au facut sa ma reintorc (sper) la credinta, la Dumnezeu. Este o lectie pe care ar fi trebuit sa o invat de mult, si pe care ar trebui sa o stim cu totii: Domnul este singurul care ne poate salva si care poate face minuni. Totul este sa credem. Ii multumesc Domnului ca mi-a salvat viata si de data acesta, ca ma simt ceva mai bine, ca ma pot tine pe picioare. Sper ca voi ati avut parte de sarbatori cum scrie la carte, alaturi de cei dragi, dar mai ales sper ca ati avut parte de multa sanatate. Sa avem un An Nou mult mai bun decat precedentul, plin de bucurii, realizari si sanatate. La Multi Ani tuturor!
Pe data de 23, 24 si 25 aprilie, cu ocazia Zilelor orasului Sfantu Gheorghe din judetul Covasna, cotidianul Observatorul de Covasna si Asociatia Pentru Comunitate, sprijiniti de Muzeul National al Carpatilor Rasariteni, Multinr SRL si Primariei Sfantu-Gheorghe au initiat o campanie de strangere de fonduri. Pentru mine... In cadrul acestor zile festive, au fost facute 2 corturi in interiorul carora oamenii fie puteau admira si cumpara bijuterii handmade facute de mine, fie puteau dona o suma cat de mica in urnele special amenajate din cort. Sau pur si simplu imi puteau adresa o incurajare pe panoul special amenajat din cort. Din cauza starii mele de sanatate, din pacate nu am putut fi prezenta la acest eveniment.
Nu stiu cati oameni au fost impresionati sau nu de cazul meu insa eu sunt profund miscata si emotionata de initiativa acestor persoane care vor sa ma ajute. Spuneti si voi, cate persoane in ziua de azi, ar face asa ceva? Si nici macar nu suntem rude...asta inseamna sa ai suflet, sa stii ce inseamna durerea si suferinta, sa nu te mai gandesti pentru cateva clipe doar la tine, ci si la cel de langa tine, sa nu fi indiferent, sa fi OM. Nimic nu poate fi mai pretios decat sa ai un suflet mare, nobil si curat...Imi dau lacrimile gandindu-ma ca sunt persoane care stau in cort, in frig, poate in ploaie, nemancati, obositi, pentru mine...nimeni nu a mai facut acest lucru pana acum...imi este foarte greu sa ma exprim in cuvinte...nu stiu cum si daca le voi putea rasplati vreodata munca si gestul nobil pe care il fac pentru mine...
Le multumesc din adancul inimii si spun "JOS PALARIA!" in fata lor!!! Poate ar trebui sa le urmam exemplul si noi, ceilalti.
Va multumesc din suflet!! Oricum, cuvintele sunt de prisos in asemenea clipe...dar fiti siguri ca rasplata voastra va fi inzecita!
Iata ca, desi nu credeam, astazi am primit un telefon FOARTE important...pe care il asteptam de o saptamana. M-au sunat de la emisiunea "O data-n viata" sa ma anunte ca diseara va aparea in cadrul emisiunii, pe langa altele, si povestea mea. Am foarte mari emotii...sper sa vada emisiunea cine trebuie si poate ma va ajuta cineva sa adun banii necesari transplantului.
Oricum, eu va multumesc tuturor celor care va veti uita. Si celorlalti care nu o veti face. Nu conteaza...Dumnezeu oricum ma iubeste si ma va ajuta...
Pentru cine nu a vazut emisiunea, uitati un link: (povestea mea este putin dupa jumatatea filmarii...adica nu la mijloc, putin mai departe; dar si celelalte cazuri merita vazute si de ce nu, dat o mana de ajutor)
Am fost foarte placut impresionata de doua fete (13 si 14 ani) care au venit la cort, au facut o donatie si au invatat sa modeleze din lut. Ce credeti ca au modelat? O inimioara si un mic vas pe care mi le-au daruit mie. Impresionant gest! Chiar nu ma asteptam, mai ales copil fiind, cu banii respectivi ti-ar fi fost mai usor sa iti cumperi o inghetata sau un suc. Bravo lor! Felicitari lor si parintilor, caci le-au crescut cu frica de Dumnezeu si cu iubire fata de semeni. Ma bucur enorm!!!
De asemenea as dori sa le multumesc si familiei Iacobos pentru sprijinul si ajutorul acordat (mi-au demonstrat ca sunt oameni cu suflet, sa le dea Domnul sanatate si bucurii pe acest Pamant) si bunelor mele prietene: Ana, Andreea, Eva si Laura.
Va multumesc tuturor!!!! Si...astept sa ne mai vedem!!!
A mai trecut un an, am mai adaugat un trandafir alb in buchetul de trandafiri rosii...am mai adaugat un strop de rabdare, intelepciune si blandete...un strop in plus de maturitate.
Am primit cadouri, desi nu imi doream; cel mai mult ma bucur ca imi este alaturi mama, insa sunt departe de bunici. Ma bucur de tot ce ma inconjoara: de viata, de sanatatea mai mult sau mai putin subreda, de soare, de flori, de lumina...ma bucur ca exist!
Totusi, am avut parte si de o supriza foarte speciala: am primit un "La Multi Ani!" de la o persoana foarte speciala, la care eu tin foarte mult, si pe care nu am mai vazut-o de pe 24 iunie anul acesta. (Thank You, E.)
Sa fim asadar recunoscatori si fericiti cu totii, nu doar de zilele noastre de nastere sau onomastice, caci viata merita traita, asa cum e ea: cu bune, cu rele, cu bucurii, cu necazuri, cu oameni buni sau rai. Bucurati-va si traiti-o caci nu se stie cand se sfarseste calatoria....
Investigatii...analize...hemoglobina 7...cam mica...Recomandare: tratament cu Venofer. Venoferul? 10 fiole - 300 lei...scump, doamna, scump...dincolo era mai ieftin!
Dupa ce ca am dat pe el o groaza de bani, nici macar nu l-am putut primi caci cum dadeau drumul la perfuzie, poc! Se spargea vena...Sunt vanata toata pe maini...Cu chiu cu vai, ieri am terminat o sticla...mai am 4... In orice caz, mi se par foarte scumpe...acum nici medicamentele mele nu se mai dau compensat...o reteta pe 3 luni ma costa in jur de 270 ron...scump...
Chiar auzisem zilele astea un reportaj referitor la cat castiga vedetele pentru o ora de cantat de Revelion...mi-a ramas gandul la Inna, care va conta in Polonia. Pentru o ora de cantat, fata primeste 100.000 euro. Exact cat mi-ar trebui mie pentru transplant...Unii lupta cine stie cati ani sa adune atatia bani iar altii ii castiga cu usurinta intr-o ora...Intr-o singura ora...nu imi vine sa cred...de ce nu m-oi fi apucat de muzica la viata mea?...
Azi, de Sfantul Nicolae, mi s-a intamplat o minune: am primit un telefon...un telefon foarte important, de la Povestiri Adevarate. Mai multe nu spun...va dati seama de ce m-au sunat...cred intr-adevar ca a fost o "comanda" de undeva de Sus, sa primesc acest telefon chiar azi, in aceasta zi minunata si speciala. Este un semn divin! Sper sa fie cu folos!
Multumesc, Sfantule Nicolae
Multumesc, Sfantule Nicolae
Agitatie, nebunie, graba...zapada, braduti, Mos Craciun...si o minune...
Cozonacii si sarmalele sunt gata...a mai ramas bradutul...il impodobesc cu mare, mare drag, gandindu-ma la mama. Dar ceva ma aduce la realitate: un ciocanit la usa...cine sa fie? Pun deoparte globurile si merg sa deschid. Cu cat ma apropiam de usa, inima imi batea din ce in ce mai repede...M-am oprit...pun mana pe usa...o deschid...si uite minunea in usa: Mosu mi-a adus-o pe mama! este singurul lucru pe care mi-l doream de Craciun era mama. Si iata, minunea s-a intamplat! Acum sunt cel mai fericit copil caci o am pe mama alaturi, pe bunici, intreaga familie!!!
Craciun Fericit tuturor si tot ce e mai bun! Va iubesc pe toti!!!
8 ianuarie 2011 - intrebare pe un forum de specialitate
Buna ziua,
Am boala Crohn, boala cu care am fost diagnosticata in 2005. De atunci si pana in prezent, urmez tratamente medicamentoase si am avut perioade cand am tinut regim alimentar. Tratamentele medicamentoase au constat in: Imuran (100 mg/zi), Salofalk (500 mg / 2 tb x 3 ori /zi), Acid folic, Prednison, Venofer, Medrol, Hidrazida, Kabiven, Ciprinol, Metronidazol si Remicade (Infliximub). Plus vitamine. Dupa atatea medicamente, probabil am inceput sa fac alergie caci imi apar pe piele niste inflamatii, ca si cum m-as fi urzicat cu urzica. Intrebarea mea este: Stemulinul ajuta si la boala Crohn? Astfel incat sa nu mai fiu nevoita sa iau si alte medicamente, si sa renunt inclusiv la Remicade?
Va multumesc!
=================
[raspuns] Boala Crohn este o boala care poate fi cauzata de bacterii sau pe fond autoimunitar rezultand in inflamarea intestinelor.
stemulin va ajuta la refacerea peretelui intestinului dar trebuie rezolvata concomitent si problema inflamatiei. Puteti sa incepeti sa eliminati treptat din medicatia alopata pe masura ce va simtiti mai bine.
Va rog sa administrati urmatorul protocol:
SERRA PLUS 6/zi (2-2-2) pe stomacul gol, cu minim 30 minute inainte de mese timp de 5 zile dupa care reduceti doza la 3/zi (1-1-1)
SUPER IMMUNE 2/zi (1-1) pe stomacul gol, intre mese
OREGANO OIL cate 4-5 picaturi de 3-4 ori pe zi adminstrate sublingual
ACIDOFILUS Activ 6 capsule/zi (2-2-2) cu 30-40 minute inainte de mese
STEMULIN 3 cpasule/zi, toate 3 pe stomacul gol, seara, cu aproximativ 30 minute inainte de culcare cu o cana de apa suficienta
Sa-mi scrieti cum va simtiti pe adresa de email: provitanutrition@shaw.ca
Cozonacii si sarmalele sunt gata...a mai ramas bradutul...il impodobesc cu mare, mare drag, gandindu-ma la mama. Dar ceva ma aduce la realitate: un ciocanit la usa...cine sa fie? Pun deoparte globurile si merg sa deschid. Cu cat ma apropiam de usa, inima imi batea din ce in ce mai repede...M-am oprit...pun mana pe usa...o deschid...si uite minunea in usa: Mosu mi-a adus-o pe mama! este singurul lucru pe care mi-l doream de Craciun era mama. Si iata, minunea s-a intamplat! Acum sunt cel mai fericit copil caci o am pe mama alaturi, pe bunici, intreaga familie!!!
Craciun Fericit tuturor si tot ce e mai bun! Va iubesc pe toti!!!
8 ianuarie 2011 - intrebare pe un forum de specialitate
Buna ziua,
Am boala Crohn, boala cu care am fost diagnosticata in 2005. De atunci si pana in prezent, urmez tratamente medicamentoase si am avut perioade cand am tinut regim alimentar. Tratamentele medicamentoase au constat in: Imuran (100 mg/zi), Salofalk (500 mg / 2 tb x 3 ori /zi), Acid folic, Prednison, Venofer, Medrol, Hidrazida, Kabiven, Ciprinol, Metronidazol si Remicade (Infliximub). Plus vitamine. Dupa atatea medicamente, probabil am inceput sa fac alergie caci imi apar pe piele niste inflamatii, ca si cum m-as fi urzicat cu urzica. Intrebarea mea este: Stemulinul ajuta si la boala Crohn? Astfel incat sa nu mai fiu nevoita sa iau si alte medicamente, si sa renunt inclusiv la Remicade?
Va multumesc!
=================
[raspuns] Boala Crohn este o boala care poate fi cauzata de bacterii sau pe fond autoimunitar rezultand in inflamarea intestinelor.
stemulin va ajuta la refacerea peretelui intestinului dar trebuie rezolvata concomitent si problema inflamatiei. Puteti sa incepeti sa eliminati treptat din medicatia alopata pe masura ce va simtiti mai bine.
Va rog sa administrati urmatorul protocol:
SERRA PLUS 6/zi (2-2-2) pe stomacul gol, cu minim 30 minute inainte de mese timp de 5 zile dupa care reduceti doza la 3/zi (1-1-1)
SUPER IMMUNE 2/zi (1-1) pe stomacul gol, intre mese
OREGANO OIL cate 4-5 picaturi de 3-4 ori pe zi adminstrate sublingual
ACIDOFILUS Activ 6 capsule/zi (2-2-2) cu 30-40 minute inainte de mese
STEMULIN 3 cpasule/zi, toate 3 pe stomacul gol, seara, cu aproximativ 30 minute inainte de culcare cu o cana de apa suficienta
Sa-mi scrieti cum va simtiti pe adresa de email: provitanutrition@shaw.ca
Cum e sa te simti in siguranta, fara sa fi chinuit de umbrele trecutului? Cum e sa ai siguranta zilei de maine, sa fi stapan pe viata ta? Sa fi increzator in fortele proprii si sa reusesti aproape in tot ceea ce faci? Simt o teama...simt ca ma apasa umbrele trecutului; mi-e teama ca nu cumva acest frumos basm sa se sfarseasca si sa revina groaza, spaima, teama...durerea... Vreau sa scap de ele si simt ca nu pot! Ma simt ca si cum as fi legata cu lanturi pe fundul marii, in cel mai adanc abis si nu ma pot elibera... Azi, boala mea s-a "trezit" si m-a facut sa nu o uit; sa nu uit ca inca este acolo, ca exista, ca inca nu a plecat...Ma simt ca un corp-gazda ce isi poarta simbiontul si nu poate scapa de el...Vreau sa se termine!! Nu vreau sa reiau aceeasi banda mereu...nu mai pot...
Iată că ne-a ajutat Bunul Dumnezeu şi am ajuns cu bine să trăim şi Învierea de anul acesta a Domnului. [...] Din punct de vedere spiritual, mă simt liniştită şi împăcată însă din punct de vedere fizic, mă simt groaznic...nu reuşesc să dorm de câteva nopţi; boala mi-a recidivat şi m-a pus la pământ...aşa că am fost nevoită să trec la tratamente mai dure, gen hidrocortizon şi antibiotice...nu îmi place să mă plang, insă simt uneori că nu mai am putere să lupt...nu mi-a mai rămas în aceste clipe grele decât să mă rog, să mă întorc cu faţa spre credinţă.[...]
Nici nu stiu cu ce sa incep....nu ma simt in stare nici macar sa stau pe scaun si sa imi tin mainile pe tastatura....Ma simt slabita, nu mai am nici o putere.....Vreau doar sa stau in pat si sa dorm; sa dorm mult iar cand ma trezesc, totul sa imi fi parut doar un vis urat....
Parca niciodata nu m-am simtit atat de rau....nu pot sa fac nimic, nu pot manca nimic, nu am putere de nimic....pierd foarte mult sange...nu dorm noptile, imi petrec mai toata noaptea la baie...Nici nu stiu cand am dormit ultima oara continuu pe parcursul unei nopti. Este un lucru foarte obositor sa nu poti dormi noptile...te epuizeaza si te stoarce de energie...
Si care e cel mai rau lucru? Ca nu am vene...si care vena imi este gasita si intepata - poc! se sparge...
Simt ca am ajuns la capatul puterilor...nu mai am putere de nimic...uneori simt ca imi urasc trupul acesta bolnavicios... M-am saturat!!! Vreau sa fiu si eu o persoana sanatoasa, sa nu mai iau medicamente, perfuzii, sa nu mai am de-a face cu medicii niciodata...Oare cer prea mult?
“Cand oprit la o rascruce,
Drumul nu stii sa-l prezici,
Tine minte, sfarsitul nu-i aici.
Cand nu mai ai nici vise
Si nu stii cum sa te ridici,
Tine minte, sfarsitul nu-i aici
Cand se-aduna norii negri,
Ploaia cade ca un brici,
Tine minte, sfarsitul nu-i aici.
Mangaiere n-ai, nu vezi acum
Maini intinse de amici,
Tine minte, sfarsitul nu-i aici.”
(Florian Pittis – Sfarsitul nu-i aici )
